EDAS EXIM – Experiență și stabilitate

Companie privată, cu capital 100 % românesc, înființată în anul 1994 în București, România.

Primele activități comerciale au vizat zona de laboratoare medicale, prin furnizarea de hote cu flux laminar și sisteme de apă pură și ultrapură. Acest domeniu s-a extins treptat, prin oferirea unor soluții constructive pentru amenajarea de laboratoare, săli de operații, spații cu atmosferă controlată pentru fabricarea de medicamente, precum și sisteme complete de apă pentru aplicații farmaceutice, în parteneriat cu firme de tradiție din Europa.

Anul 2006 marchează extinderea activității noastre în domeniul epurării apelor uzate menajere și industriale, alături de firme partenere cu vastă experiență în acest domeniu.

Din anul 2013, compania s-a implicat în activități de cercetare-dezvoltare în domeniul protecției mediului, în parteneriat cu centre de cercetare și universități tehnice din România.

Începând cu anul 2017, EDAS a obținut atestatul MADR pentru proiectare și execuție de lucrări de îmbunătățiri funciare (irigații), luând naștere un nou department în structura societății.

În prezent, oferim servicii de proiectare și execuție pentru stații de epurare și tratare a apei și rețele de canalizare (conducte de alimentare cu apă), lucrări de îmbunătățiri funciare, amenajare săli de operații și camere curate din industria farmaceutică, sisteme de apă purificată și apă pentru injectabile, comercializare și dotare de ambulanțe.

Strategia companiei noastre este de a oferi soluții complet adaptate cerințelor clienților noștri, cu respectarea standardelor de specialitate.

Avantajele noastre sunt cunoașterea cerințelor legislative pentru calitatea apei și aerului, echipa de specialiști și rețeaua solidă de furnizori și parteneri.

Expertiza

Cautam sa furnizam cele mai adecvate solutii în vederea eficientizarii activitatii clientilor.

Echipamente performante

Asistam clienti nostrii pentru dotarea infrastructurii acestora cu aparatura si echipamente performante de cea mai înalta calitate

Asistenta si consiliere

Asiguram calitatea serviciilor furnizate si relatii optime de comunicare cu furnizorii si clientii